Etichete

, , ,


Nu mi-au placut niciodata calatoriile cu trenul, in mod deosebit. Mi se par deprimante. Campurile goale, sinele, firele electrice, stalpii de telegraf, periferiile oraselor, garile lor cu informatii nazale despre mersul fiarelor pe roti, glasul rotilor sacadat si monoton in miresme de compartiment si conversatii inteligent-anoste, toate vin acum sa ma apese usor si progresiv pe creier.

Poate si pt ca am mers destul de mult cu trenul la scoala, din clasa a patra pana intr-a douasprezecea, la inceputul si sfarsitul fiecarui trimestru. Uram sa dau explicatii – la inceput ai mei, care ma insoteau si apoi de la 12 ani eu, calatorind singura – despre specialitatea mea. Caligrafie, da? Si ce invatati voi acolo? Nu doamna/domnule, este vorba de coregrafie, co-re-gra-fie, balet. Aaaa, carigrafie da,da balet, ce frumos! Si chiar stati pe varfuri, cum reusiti, nu ne-arati putin?

Nu mi-a placut nici sa ies in evidenta, sa epatez, sa mi se intample numai mie. Imi amintesc ca prima data cand am dansat pe varfuri ca angajata la Opera BV, fosta T.Liric, fosta-fosta T.Muzical, eram o Mioara in spectacolul coregrafic Miorita. Da, eram o oaie in ansamblul de balet, costumata toata in alb, cu capison cu tot pe cap si poante albe in picioare. Nu mai stiu daca aveam si un pamatuf de coada.

Si in acel spectacol, prin actul doi, ne deplasam pe cerc – simplu, fara conotatii de spirala zen – intr-o delicioasa combinatie coregrafica. Aceasta se repeta de vreo trei ori, permitand fiecarei balerine sa ajunga la locul din care a pornit deplasarea. Dansul meu incepea undeva in spatele scenei, iar cum cercul se desfasura pe tot spatiul ei, imi venea si mie randul sa parcurg gratioasa, avanscena.

Si-am parcurs-o. Insa, cu o mica halta care m-a adus de pe varfuri in genunchi, a dezechilibrat-o pe tovarasa mea din fata si mi-a aplecat-o pe urmatoarea, zvelta ca o trestie deasupra, blocand-o pe a treia mioara in spatele celei de-a doua. Original, de-a dreptul! Si totul de la un singur pas piquee calculat si executat la o distanta mult prea mica fata de partenera de chin.

In culise eram toate rosii la fata, multe de ras, cateva de nervi, eu de rusine. Ce mi s-a putut intampla si de ce tocmai mie, (ma rog, din generozitatea mea si altora), proaspat-absolventa cu carnetul explodand de note pretioase? N-as putea spune ca n-a urmat un conflict de idei. Primul meu spectacol la poalele Tampei! Ei, lasa draga, ca-i de bun augur!, mi-a soptit solista Craiasa…

Nici acum nu stiu daca intamplarea a fost sau nu de bun augur, in drumul meu legat de scena. Uneori pretentiile si prioritatile nu-ti permit sa recunosti augurul . Dar stiu ca drumul nu s-a terminat inca. Stiu ca daca la baza lui sta pasiunea, te urmareste toata viata. Si mai stiu ca toate experientele vietii ne sunt de folos, atat timp cat stii sa le extragi seva.

Anunțuri