Etichete

,


Mi-am propus sa scriu, in fiecare zi cateva randuri, ca exercitiu in desfasurarea mea psihoterapeutica. Da, nu-mi ajunge un singur mod de resetare a creierului pe marginea intamplarilor. Cum ar fi contemplarea lui Rufus – care toarce intr-o pace de invidiat – sau ascultatul colindelor in imagini virtuale, cititul psihologiei practice americane, talpoterapia: plimbarea la bulivar fara birjar (ha, ce-mi place sa inventez cuvinte!)…

Deschid fereastra, inspir aerul de-afara, in sfarsit, de iarna. Ma las putin orbita de albul zapezii depuse plapand peste noapte si-mi salt apoi degetele sacadat pe tastatura. Mi le tropai as putea spune, ca dumneaei, tastatura este old fashion, distincta, neinclusa intr-un laptop utilitar. Si scriu dupa cum ma dirijeaza gandurile, fara taguri. Compun o muzica introspectiva, egoista si ruginita, dar parca ce conteaza? Imi aduce catharsisul pe strune si ma impinge inainte…

Comunicarea n-ar trebui sa-mi fie o problema. Cuvintele ar trebui sa curga, zambetul meu sa razbata ceata si vreo (vre o) doua idei sa sclipeasca atractiv. Sa-mi flutur si eu tamplele prin aerul comun, ca tot romanul care s-a nascut artist. Dar, uite ca luminoasele granule n-au atins inca timpul sau bucatica lor de pamant spre a incolti-ntr-o tufa si asteapta tacut, vantul sa le spulbere…

Vin sarbatorile! Ce poate fi mai frumos si rodnic pt comunicare?

Anunțuri