Etichete

,


Daca cineva m-ar fi intrebat acum cateva saptamani, care este ultima gaselnita din viata mea, cu ce ma mai ocup, i-as fi raspuns ca ma concentrez asupra invataturii de a renunta, a pierde, ba chiar de a ajuta pe altul sa castige in locul meu. Invataturi care tin mai mult sau mai putin de realitatea noastra practica.

Daca se intampla sa pierzi la sfarsitul unei competitii, cand aceasta a fost just desfasurata, iti monitorizezi greselile, accepti critica ta si a celorlalti, si te straduiesti sa inveti din experienta avuta. Intorci esecul in favoarea ta. Vei sti pe viitor cum sa procedezi, ce anume sa completezi in informatiile tale, sa aprofundezi, ce ar trebui sa schimbi, cum sa te intaresti, sa crezi mai mult in tine ca apoi sa aplici cu folos tot ce-ai invatat. E nevoie de o forma mentis pt asta, legata de competitie, la care se ajunge prin educatie.
Am vazut un personaj dintr-un film, tata a trei copii care-i crea fiului cel mare – increzator si arogant – posibilitatea de a nu castiga intr-o oarecare competitie cu fratii sai, tocmai pt a-l invata maniera de resetare de dupa esec.

In schimb a renunta inseamna a nu ajunge la sfarsitul unei competitii, a te poticni undeva pe drum din diverse motive. Ori esti din fire ultrasensibil, vulnerabil, lipsit de tenacitate, ori ai ajuns astfel in urma unui alt concurs de imprejurari – aici imi vine in minte o alta forma mentis – si indiferent de cum te prezinti, competitia e formala, iar castigatorul altul, prestabilit. Experimentul maimutelor mi se pare edificator pt inca unele practici institutionale cultural-artistice romanesti. Si cum cui pe cui se scoate inveti sa-ti modifici atitudinea fata de setul de reguli practicat. Gandesti corect, spui ceea ce gandesti si actionezi precum vorbesti.

Anunțuri