Dilemmas


La Jurnalul iubirii am gasit o leapsa a dilemelor, in ale carei intrebari ma regasesc si eu intr-o oarecare masura. Macar cat sa-mi justific scrisul cel arar si impiedicat 😀 Prin urmare:

  • Scriu zilnic sau doar cand am ceva de spus? Evident ca scriu cand am ceva de spus. Si dupa cum s-ar putea vedea, nu prea am mare lucru. 😀 Decat variatiuni pe aceleasi (una sau doua) teme, ce-mi strabat cocoasa gandurilor si poposesc pe blog, ca trenurile-n gara. Unele au intarziere de ciorna mult prea mare ca sa mai vada lumina tastaturii. Astfel ca, atunci cand sterg praful de prin casa, se autosesiseaza si ele, variatiunile, si dispar.
  • Scriu pentru suflet sau pentru cititori? Am cititori pe care-i pretuiesc foarte tare si carora le sunt profund recunoscatoare ca ma viziteaza. Am si un motto care indeamna sa scrii pentru suflet si sa recitesti cu sufletul celorlalti. E firesc ca cine se aseamana in procesari de idei, se aduna. Am participat o data la un concurs de advertising – mi s-a parut mai mult un exercitiu de scris pe teme date, decat publicitate autentica. Cam ca unele reclamele tv, care arunca cu nuci prin peretii ecranelor, de bine ce se potrivesc cu produsul reclamat 😀
  • Primesc aprecieri pentru reciprocitate sau chiar scriu bine? Primesc aprecieri, acele like-uri de validare, fara de care textul de pe blog ar fi mai singur si mai trist. Primesc si comentarii de rezonanta pentru care sunt foarte fericita. Insa nu ma gandesc ca scriu bine. Pentru asta ar trebui sa citesc muult, iar eu sunt in razboi cu ochelarii, care se ascund mereu caci nu-i gasesc niciodata… Noroc ca pe strada, sau ma rog, in public, telefonul are setari pentru caractere uriase de scris, care-i depasesc ecranul cu tot cu distantarea sociala – astfel ca pana si vecinul de carosabil poate sa-mi citeasca in ajutor, piesa muzicala din play list sau mesajul amoros declarativ al Bancii. 😀
  • Diversitate sau nișă? Imi place sa ma diversific, dar nu ma plictisesc sa scriu mereu aceleasi lucruri, despre cat de frumos si benefic este dansul, baletul, arta in general, ca forma de manifestare psiho-fizica, sociala si creativa a omului, ca schimb energetic… 😀 … Am inceput blogul gandindu-ma la pasii de dans, insa ma bucur de orice extrapolare ce-mi ridica sufletul, lipindu-l de blog ca pe o amprenta digitala.
  • Sunt cu adevărat Blogger dacă nu mă duc la conferințele de Social Media? Bineinteles ca un Blogger adevarat participa la toate conferintele Media. Daca as fi unul, cu siguranta as participa si eu. Niciodata nu stii tot, mai ales in domeniul tehnologiei – unde eu si curca-n lemne facem un tandem de marca. 😀 Dezvoltarea personala e o atributie fireasca in orice profesie. Nu ai cum sa stai pe loc! Nu exista-asa ceva! 😀

Exista fun, scris din placere, pentru amuzament, socializare, si chiar psihoterapie. Exista ca o necesitate sau ca un instrument de lucru. Si indiferent de ceea ce poate deveni la un moment dat, scrisul pe blog este o descarcare de energie mentala si o bucurie care uneste oamenii, generand introspectie, facandu-i mai buni… Sau cel putin, asa mi-ar placea sa fie 🙂

S-avem spor!

De-a culorile


Ce poate fi mai frumos decât trilul unei păsări, ca pată vie de culoare pe-o crenguța însorită? Cum sa nu te surprinda rezonanța sunetelor venite de la o ființă atât de mică? Splendoarea naturii! Usa sufletului ti se deschide larg, iar emotiile incep sa zboare in toate directiile, pregatind cantul iubirii.

Aripi de primavara se inalta in vazduhul peticit ici, colo, cu nori albi, impletindu-se cu ei mirific, intr-un imens dans al ingerilor. Ca si cum intreg spatiul ar centrifuga bucuria vietii, picurand-o in extaz, pe orice retina atintita asupra sa. Ai putea sa…

Oamenii nu innebunesc, pentru ca cred in ingeri.

Priveste cu atentie in inima ta si bucura-te de iubirea pe care o gasesti acolo! Straduieste-te sa-l intelegi pe cel ce nu si-a descoperit-o inca pe-a lui. Isi are propriul ritm de respirat vremea.

Potriveste-ti asteptarile cu propriile vibratii, asaza-le pe acelasi strat de sinceritate! Si, asemeni pasarilor, vei fi liber sa atingi inaltul, traind fiecare zbor ca pe un miracol al naturii…

Cand iubesti, priveste senin in oglinda si fa-o sa straluceasca! Iubeste cu adevarat, cu rabdare si bun simt, si iubirea va avea grija de tine!

P.S. Just live and be well, good people, be yourselves! 😀

Albul miscarii


Demult, intr-o sala de balet, cu parchet pe jos, cu intr-un colt o gramajoara de sacaz pentru pudrat papuceii flexibili, un Ghiocel, proaspat iesit la scena, poza sublim… Mirosul de lemn si praf de sacaz inca-i mai staruie in aer…

Azi, trei Lebede, ce iubesc baletul, in alta sala de balet, moderna, cu toate accesoriile si confortul studiului de balet, viseaza la o manifestare scenica autentica… Cine ar putea sa le taie aripile?

Afara, cerul inghetat plange fulgii albi peste tufa de ghiocei din gradina, care asteapta cuminte, sa-si imbratiseze din nou soarele. Ioana, mica balerina alege sa adune cativa pentru doamna ei…

Ii iubesc din tot sufletul! Par fragili, dar sunt rezistenti la frig. Si au asa, un parfum suav!

…Cand privim in sufletele noastre, suntem puternici! Bucuria descoperita in interior, entuziasmul si fermitatea care ne poarta pasii, zdrobesc orice fel de lanturi. Pentru ca toate vin de sus, din spatiul atotcuprinzator al iubirii,… ce ne curge viata.

Maine va fi bine? Da, desigur! Ne vom pastra buni si curati.

–––––––––––

File de Jurnal


Ieri, 27 ianuarie (1756) …

Bucura-te, Suflete, ca s-a nascut Mozart! Astfel muzica lui te poate umple de extaz, ori de cate ori esti gol si parjolit.

Azi, 28 Ianuarie…

Nu uita, Suflete, ca atunci cand trupul striga ororile inconjuratoare, tu esti stropul lui D-zeu venit pe lume, unica posibilitate de liant cu Adevarul atotcuprinzator.

Maine, 29 ianuarie 2021…

Nu te pierde, Suflete, in haosul vremii, printre G-uri si automobile, caci numai tu pastrezi viata si lumina pe treptele transformarii umanoide …


Traieste curat, ca si cum fiecare zi ar fi o sarbatoare! Da-i sufletului calitate, din toate bunele si relele traite! Hraneste-l cu iubire si bunatate! Iar el va sti cum sa-ti aduca fericirea de care ai nevoie.

Gand de seara


…Fiecare picatura de ploaie imbratiseaza la caderea din cer, cate un fir de praf, care ii este obstacol in cale. Ca o conditionare pentru ploaie, caci fara aceste piedici, apa nu se poate acumula, iar stropii nu se mai incadreaza-n circuitul naturii.

Asemeni apei as vrea sa pot imbratisa si eu fiecare particula de plumb din suflet, plouand afara durerea in flori liliachii. Buchete imense de iubire as urca in vazduh si le-as presara peste lume.

As aduna rugaciuni arzatoare pentru toate frumusetile sonore, vii, de culori pictate si de dans, care-au inghetat nefiresc, sub noua mantie a umanitatii…

Privesc pe fereastra si fulgi minusculi, lucitori invaluie zarea intunecata. Un falfait de aripa alba imi ridica colturile buzelor spre un zambet de speranta… Maine va fi bine…

~We Stand ~

Si pe langa titlu, as mai modifica ceva la variatia chopiniana, fundalul, in albastru-neon spre final. 🙂

P.S..


Am postat piesa muzicala deunăzi, cand am intrat in mall… Caci mereu imi zgandare timpanele, acel zgomot de fond din interiorul sau, mult prea spatios pentru bietele cantece de la radio-mall, pierdute-n vanzoleala reducerilor de preturi…. Ca sa-mi creez cat de cat un confort, cu castile cuminti, lipite de pavilioane – si fara a-mi mai lasa creierul crosetat in plus, si de anunturile online de la fiecare pas sau final de volte infinite – am uzitat blogul.

🙂 Ca tehnologia nu este prietena mea, nu-i o noutate. Ca am stat pironita langa o coloana, cu ochii ingusti si rosii, ca sa butonez telefonul, iar nu mai trebuie sa adaug. Cert e ca am reusit in final, astfel ca, m-am culturalizat o ora la trap consumerist, cu piesa pe repeat. Asa cum m-am bucurat de ea si acum cinci ani, in cadrul festivalului sanremez…

E ciudat cum unele lucruri raman peste timp, scrijelind aceleasi emotii, desirand aceleasi povesti… Fractali roz-purpurii…

Imi suna in urechi – Nu poti merge in viata singur… fericirea se imparte cu cineva…

Cum de tot ajungem sa ne pierdem in lucruri marunte, uitand esentialul?

Și dacă ramuri…


Şi dacă ramuri bat în geam
Şi se cutremur plopii,
E ca în minte să te am
Şi-ncet să te apropii.

Şi dacă stele bat în lac
Adâncu-i luminându-l,
E ca durerea mea s-o-mpac
Înseninându-mi gândul.

Şi dacă norii deşi se duc
De iese-n luciu luna,
E ca aminte să-mi aduc
De tine-ntotdeauna.    (M.Eminescu)

😊 Mă mir cum de astăzi nu e sărbătoare legală, astfel încât națiunea sa stea acasă, în liniște, ca să citească poeziile eminesciene. Poate c-ar ploua cu La mulți ani-
uri și alte urări luminoase, dar mă gândesc că oamenii ar putea avea totuși, și un mic răgaz de meditație. Căci e nevoie să te oprești puțin din iureșul vremii și al zilei, ca să-i poți aprofunda versurile...

Și dacă lumea ar deveni mai bună și mai empatică? 
Și dacă ar striga vorbele Pot/ Vreau/ Nu sunt prea obosit/  Nu mă las călcat în picioare...? În loc să tacă sub povara  unei societăți robotizate...
Și dacă am înțelege că d-zeu lucrează prin oameni? Și astfel ne păstrează sufletul curat?
Și dacă iubirea ar sclipi pe buzele tuturor?
Ce-am fi? 😊

Când afară…


Cand afară e soare si vântul îmi adie moale si răcoritor peste tâmple, inima îmi cântă de bucurie. N-as putea nici în ruptul capului să fiu mohorâtă. La fel si când afară zăpada se asterne albă, iar aerul ei tare mă zoreste la pas. Am o imensă bucurie în suflet, ce de fiecare dată îmi zburătăceste stolurile negre de prin mansardă.

E adevărat că soarele poate să mă pârjolească până la os, vântul sa-mi ia scalpul, iar zăpada flescăita să mă stropșeasca-n tatuaje pană peste ochi. 🙂 Insă nu văd nicio clipă flexiunile astea. Cum în general, nu pot vedea partea goală din paharul pe jumătate plin. Solară si pozitivă, privesc inainte… si drept, chiar de mă clatină ceața. 😀

Cum ar putea sufletul sa imbătrânească în iubire? Cu atâtea văluri ce-l infășoară, în atâtea forme de manifestare, atâtea stări pudrate-n fericire? Cum ar putea sa se usuce întunecat si plictisit? Nu cred că are cum…

Când afară e vreme rea, găsim in noi rădăcini ce cresc liane către timpurile bune, către soare si frumusete, spre inalt. Si stiu că nimic dinafară nu le poate opri…

Fie!…


Daca vreodata ceva te face sa iti pleci capul in fata furtunii, / O faci, nu ca sa fii ingenunchiat de durere / Ci mangaiat de iubirea divina salvatoare. / Ana Maria Ducuta

Suntem adevarate torțe de energie, cand mai mici, cand mai mari, asezate concentric in jurul scânteii divine. Acel licăr de viata ce ne tine de cald pe tot parcursul drumului nostru pamantean.

Suflul prin care nu ne diferentiem prea mult de celelalte vietuitoare, oricat de superioare ne-am crede noi, ca fiinte, ca entitati energetice… Putem invata de la ele smerenia? Asta-i rolul furtunii din vietile noastre. Ne incovoaie pana la iubirea divina, ca sa ne putem detasa de imaginea invatata si formata despre sine. Sa putem intelege ca viata curge-n noi, asemeni lor, celorlalte fiinte, si nu avem decat o singura obligatie: s-o respectam. S-o lasam sa curga, asa cum urmeaza…

Suntem fire de nisip pe plaja Universului. Cum am putea tine piept imensitatii valurilor sale? Doar cunoscandu-ne bine locul si insirandu-ne fir cu fir in oceanul de iubire… Restul…

Noi avem grija de iubirea noastra, iar de restul se ocupa Universul

Inălțimi


Photos: Istvan Grepaly – facebook

In cadrul ciudateniilor planetei care-mi curg prezentul, nu prea mi se inghesuie noi dorinte, printre neuronii aferenti inceputului de an. Creierul meu pare ca se fixeaza intr-un timp de, cu totul si cu totul, alta dinamica… In van… Realitatea continua sa-si strige grozaviile pe stratul meu de interferenta vibrationala.

Astfel incat, suavul meu creier se infasoara-n vise ce urca albul curat al muntelui, acolo unde aerul se rarefiaza… si fiintele…pasind pe poteci inguste…Acolo unde zbaterile de aripi picteaza povesti de viata in aburul inalt… Unde piscuri silentioase… Daa!…

Ce-ar fi sa ma alatur si eu temerarilor Asociatiei Alpina din Brasov, si traseelor ei montane? Stiu ca ar fi o trecere considerabila de la ascutimea pasilor mei din papucii de balet, la urcusul in bocancii cu parazapezi nemuritoare… Necesita ce-i drept, un oarecare antrenament, o pregatire de escaladare – ca sa urci intai colina, monticul si-apoi sa poti continua cu muntele… daca reusesti sa-i treci de poale 🙂 … Dar, ar fi doar o bizarerie, de altfel, in ton cu tot ce se intampla in jurul meu – tot despre care nici nu-mi place sa scriu sau sa citesc… Daca se rascolesc societatile, cultura, educatia eţétera, eţétera… eu de ce nu m-as mobiliza cu josul in sus, spre crestele alpine? 😀

Tare mi-ar placea sa-mi iau anul acesta harnașament montanistic si sa incep cutreieratul padurilor, cu poteci si stanci bine alese – ca nu cumva sa-mi sara articulatiile din jănunții nevalsati 😀 – ca o capra neagra, pe care sa mi-o fac prietena, iubind Natura si respirand-o prin plamanii ei verzi… Wish me luck! 😀

Caci, sa pot avea ocazia de a-i admira cu ochiul liber splendorile, de a simti cum isi picura-n sufletul meu frumusetile-i tacute, ar fi mai mult decat noroc si bucurie. Ar fi ca un dar divin, un har ce mi-ar lasa-n urma nedumeririle si necazurile vremii si mi-ar da senzatia de viu si de viata mai nobila.