Cello Concerto


Dvořák…  violoncelul… ma coboara in adancul sufletului ca si cum as cauta comori… Si culmea este ca le si gasesc 🙂 Nu am intotdeuna starea necesara pentru asta,  uneori nu le aduc la suprafata luni intregi.  Insa atat de frumoasa poveste ce curge din muzica excaveaza, umple, inunda intregul cu inefabile simtiri…

Reclame

Cat despre ranchiuna…


Ranchiuna, ura, setea de răzbunare pe care le purtăm altora ne macină în primul rând pe noi…

De cate ori intru pe wordpress, constat activitatea continua a multora pe care-i urmaresc, ii admir, si mi-e ciuda intr-un fel ca nu pot fi asijderea. N-am aceasta dependenta de scris – care, de altfel, mi se pare fantastica – recunosc, sunt dezamagitoare. Dar cand ma stimuleaza vreun un text sau vreo sincronizare personala cu ideile citite, ma arunc si eu vanjos in eter, ca sa fac prezenta 😀

De data asta m-a prins iertarea. Nu pentru ca urasc sau mi-ar fi sete de razbunare pentru cine stie ce nedreptate – emotii negative ce construiesc oricum spectrul nostru larg emotional. Ci pentru ca mi se pare – fara sa ma adancesc in asceza sau in  filozofia de dupa ureche – ca iertarea este o forma de iubire. O forma de intelegere a ta , a celuilalt, a situatiilor create.

Nu toti avem bine exersata capacitatea de a ne gestiona esecul, de a empatiza cu celalalt… In fiecare dintre noi se poate duce o lupta mai mult sau mai putin intensa cu gandurile si emotiile noastre, despre care celalalt sa nu stie nimic. Astfel ca multe din gesturile, actiunile indreptate catre ceilalti, tot ceea ce scoatem la suprafata, poate avea in realitate o orientare inversa involuntara, un fel de autodefinire.

Sigur  ca daca am sta sa ne analizam de fiecare data, sa vedem cum ni se aliniaza planetele si starile emotionale, sa facem diferenta intre Eu – posesor de scoarta superioara cu clinchet de clopotel si Me – generator reptilian de comenzi explozive, poate ca am fi mai iertatori.  Dar nu stam, muscam si/sau fugim, fara sa ne mai uitam in dos. Si ne declansam intreg mecanismul de arderi interne…

Da, mi-a placut intotdeauna psihologia, cu posibilitatea ei de a acoperi/descoperi cauzele si efectele, proiectiile sau nivelul stimei de sine, cu sau fara gheata la mal. Dar de la teorie la practica-i inca autostrada lunga si in constructie de ani de zile… Ca la noi, in musuroi… 😀 Si e bine cand cineva, pe undeva ne trage de maneca, astfel incat sa ne amintim lectia pe care o avem de invatat…

In general, lucrurile depind de noi, de ceea ce gandim, de felul in care contorsionam intamplarile, astfel incat sa depistam partea lor pozitiva, castigul obtinut din ele si sa ramanem in echilibru. E firesc sa aduni si frustrari, fiindca nu traim singuri pe planeta si nu ne putem sincroniza mereu optim cu ceilalti. Dar e bine sa ne si detoxifiem de acestea periodic, prin stiinta, control interior, mai stiu eu ce meditatie sau plimbari in aer liber, cu barca, cu o pancarda luminos palpaitoare deasupra capului: Greseste, Iarta, Iubeste! intr-un cuvant Traieste! 🙂

 

Ebru


ebru artFoto – facebook

Mai demult am citit despre ebru – pictura pe apa ce m-a fermecat… Caci acum stau eu si cuget pe langa tamaioasa – sau poate numai stau, vorba baciului cu barba-n toiag 🙂 – cu gandul la ce miracol poate sa prinda contur din mainile tale! La cata stiinta sau emotie ai nevoie ca sa picuri culori intr-un vas cu apa, in asa fel incat sa creezi sumedenia de forme. Ca apoi sa intanzi deasupra apei, pe toata suprafata pictata, o panza, si tragand-o usor pe marginea vasului, sa rasara imaginea, rod de fericire pe retina.

Mi-ar fi placut sa-mi triumfe si mie talentul in clipocit de culoare si desene fluide. Insa cele doua mani stangi pentru penel si energia-mi mult prea debordanta au ales sa se rasfranga-n topaiala… Dupa cum interiorul ne prefigureaza viata, actiunile, inclusiv cele artistice, sau mai ales…

Numai cand ma gandesc la ziua de azi – Baba mea primavaratica – si ma lovesc fiorii ca meteoritii. Dimineata s-a aratat vantoasa si intunecata prevestind prapadul cosmic care n-a mai venit, fiindca la pranz a invins soarele, cu falci si toata zarva anotimpului abia inceput. Iar cand vantul s-a mai domolit spre apus – fara sa mai bulverseze multilateral biciclistii iesiti la plimbare, ca albinele pe imasul insorit – s-a instalat usor si intepator, freonul de primavara…

In concluzie, stihiile naturii, energiile si adrenalina supraetajata nu pot concura cu beatitudinea generatoare de imagini in culoare fluida si clinchet de clopotel. Astfel incat, imi strabate fiinta preafrumosul cliseu, cum ca nu e niciodata prea tarziu. Cine m-ar putea impiedica la varsta a treia, in viteza-ntai spre marsarier, sa nu tind catre tehnica ebru? Si cu mana tremuranda sa nu punctez in stropi de culoare, minuni ale naturii mele de peste timp?… 🙂

De primavara


martisorAlbul zapezii in stralucirea soarelui, cu puritatea sufletului dintr-un nou inceput, cu rosul vietii, al dragostei sau al sangelui picurat pe omat din legendele Martisorului; se  unesc toate intr-un glas primavaratic. Urarile de Primavara curg ca streasinele insorite dupa ninsoarea de peste noapte. Li se alatura lalelele, freziile in celofan, trilurile timide ale pasarelelor, sau rafalele inca de vant… Si ciocolata 😀 …

Cine s-ar fi gandit? La urma urmei, orice poate sa reprezinte azi, un martisor. Nu mai e nevoie de hornarul antic, purtator de noroace – caci norocul si-l mai face omul si singur – sau de ghioceii naturali ori confectionati din toate materialele pamantului, de la lut ars pana la argint suflat cu aur… (Are vecina de vizavi, in gradinita, o tufa mica, dar burdusita de ghiocei albi si bulbulcati, pe care tare i-as mai fi fotografiat! 🙂 Dar are si-o pisica zburdalnica, cu clopotei, care-i pazeste… 🙂 )

Important e ca se pastreaza traditia, e soare si sufletul da pe-afara de bucurie si viata. Babele isi etaleaza cojoacele, parca din fibre elastice, tot mai subtiri… Si parca mi-s dragi si mie de data asta 😀 S-avem cu totii o primavara minunata, verde, stralucitoare si inflorata! Entuziasmul sa ne molipseasca, iar gandurile frumoase sa prinda aripi, poposind apoi acolo unde le este cel mai bine de realizat! 😀

 

 

 

Gheata lacului…


Gheata lacului isi cere dreptul ei din imensul farmec al naturii… Aerul tare te tintuieste pe-o banca, ca sa poti contempla albul zapezii persistand ici-colo si prevestind Gerul -Mosneag in pravalire peste suflarea pamantului… Doi ogari alearga fericiti, fara lesa, dinspre padure pe podet, spre mijlocul  lacului… Gastele si ratele de-asta vara nu se mai aud… Se mai vad doar niste mici urme lipaite de pasi, pe gheata pudrata… Au ele adapostul lor de peste iarna, unde oamenii binevoitori le presara grauntele hranitoare… O doamna ocoleste duios trecatorii, intr-un mandru jogging…  mai ceva ca al ogarilor… Un avion impunge cerul cu o linie de fum alba, densa…

O tristete rupta din acest imens de cer iti inunda plamanii, picurand taios pieptul si gâtul infasurat… intr-un strigat de… ce, toate astea?

 

Muezza


facebookPhotos Facebook

Tare mult mi-ar plăcea să am o pisică de Angora! Pletoasă, albă și pufoasă din cale-afară,  afectuoasă și excelentă inotătoare – spre deosebire de alte pisici ascuțite si poate mai încăpățânate.  Am văzut pisicile Ankarei, pe o ultima pagină de concurs 🙂  ca fiind specifice zonei și una dintre comorile naționale ale Turciei…

angora cat

M-aș bucura și dacă ar avea un ochi albastru, ca apa cristalină din golfurile mărilor ei înconjurătoare, mai puțin poluate; și unul auriu, ca soarele ce tronează continuu peste plajele lor fine. Ar avea un farmec aparte si mi-ar aminti mereu, mi-ar toarce în momentele de relaș, despre noi, oamenii, ca nu suntem la fel. Nici în relațiile dintre noi, asumându-ne caracterele unice cu care ne naștem și nici în interiorul nostru individual, cu atâtea gânduri si emoții pe cap.

Si dacă ele, dânsele, s-au protipendat alb si catifelat pe la curtea regilor și cardinalilor din secolele trecute, eu de ce nu m-aș topi dupa ele? S-ar spune că un prim exemplar i-ar fi fost dăruit Cardinalului Richelieu, prin 1620-’25, de către Fabri de Peiresc. Vestitul om de știința nu avea cum să nu observe în cadrul cercetărilor sale mediteraneene  – precum determinarea diferenței de longitudine în diferite puncte din Europa si Africa de Nord – și diferența dintre eleganța alb-îmblănită a felinei angoreze și podoaba suratelor ei tărcat-europene. S-a îndragostit de ea și Richelieu, și mai târziu Ludovic al XV-lea, urmand Louis al XVI cu Maria Antoaneta cu tot.

Grațioasele feline au răvășit însă și pătura nobilimii, iar din secolul  al XIX-lea au trecut oceanul în America. Astfel încăt… orice pisică mai blănoasă era  de ‘Angora. Ca urmare, la inceputul secolului trecut, Gradina Zoologica din Ankara a inceput un program de conservare a rasei pe o perioada de 45 de ani. Mai tarziu, companioanele antice au primit recunoasterea calitatilor rasei, integrandu-se cu succes si la concursurile de frumusete…

Ei, si ce-i dacă pot surzi mai devreme decât ar hotărâ natura lor pisicească! Tot mi-ar plăcea sa am una, să-mi sfârâie la ureche vise zâmbărețe cât pentru nouă vieți. Să-mi pășească lin prin preajmă, ori tumultuos, în reprezentații irezistibile, pentru drepturile ei de primadonă… 🙂

 

 

 

Si s-au dus


20190116_190603

…Sarbatorile!… Aseara, singura ghereta deschisa din P-ta Sfatului agoniza langa imensul brad. Constructia de cetini inca rezista, poate cu gandul mai departe, la vreo Hora de unire a spiritelor. O formatie de trei tineri discutand despre tehnologie, ce nu pareau sa plece fericiti, bruia usor ambientul. Precum inca, unii domni razleti, in veste galbene cu dungi fosforescente. La botul tarabei lor, fiertura le aburea de zor, in umbre si amintiri…

In sus, pe Tâmpa, literele Brasov-ului nu mai straluceau nici ele mândre, tricolore. Abia daca se distingeau, intr-un violet de tristete pâlpâită. Nici pe Corso, in jos, nu mai triumfa cupola de luminite feerice. Taceau toate, privind inca spre oamenii de pe strada, ce bâjbâiau agale si fleșcăitor. Magazinele, desi cu 50% discount, taceau si ele  inspre lene…

Azi in schimb, un soare fericit curge stresinile, cu bucati mari de zapada trântite pe trotuar. Se aud drujbele ce niveleaza copacii – sau porționează brazii de Craciun, lăsați la voia întâmplării, goi printre blocuri. Nu se aud chiar pasarelele cantand – caci inca mai concureaza cantecele petrecarete de peste parbrizuri 🙂 – insa o forfota ciudata se poate observa totusi, in aerul tare si entuziast, de dupa glastră. Un ghes ce numai caldura soarelui îl poate da, si bucuria de a trai.

Sa vina oare primavara si calendarul sa nu stie? 🙂 Sa vina!… Sa nu care cumva sa fie forfota dinaintea crivatului, asemeni linistii dinaintea furtunii, cum tocmai ne-au  obisnuit anotimpurile încâlcite și înnodate, din ultima vreme… Ca, vin fiert si plec fericit la mare, vor scrie curand negustorii de taraba 🙂

Hot Chocolate


Citisem despre posibilele proprietati curative ale ciocolatei. Si cum sunt mereu topita dupa ea, am dat fuga la depozitul meu ambulant, ca sa ma mai îndop putin… Preventiv. E iarna, frig, gripa-n libertate pe strada, n-as vrea sa sparg geamurile salii de pilates cu vreo rebeliune de nervi, de prin gâtlej…

Se spune ca singurul lucru care lipseste din geanta unei femei este ordinea. 🙂 N-as fi întru totul de acord cu aceasta lipsa de organizare – ca doar fiecare geanta e compartimentata mai mult sau mai putin, cu buzunare si buzunarase, astfel incat sa poti gasi loc suficient pentru intreg necesarul tau. Insa cu existenta mult prea multor obiecte constitutive, da. As zice uneori ca-i geamantan in toata regula. Imi sar bratele din articulatii si ma rod dubiile intrebatoare, daca s-o iau la gară sau la spital. La bal, decid mereu. 😀 si nu ma despart de ele.

Asa ca, am deschis geanta si… am constat surpriza prelinsa pe intreg buzunarul interior. Uitasem ca geanta-mi tronase pe caloriferul rece, devenit in cateva ore miscatoare, ultra fierbintel.

Sa cari dupa tine sumedenia de obiecte si nimicuri, e ceva. Sa le cari insa protejate precum terminatiile nervoase cercetate stiintific si redate in articolul de mai sus, e cu totul si cu totul de aur. Niciun compartiment nu ducea lipsa de remediu: cheile, portofelul, agrafele si elasticele de par, batistele, dropsurile, portfardul – nu vreau sa-i amintesc continutul 🙂 – crema de arnica cu pferdebalsam cu tot, etui-ul burdusit cu trei perechi de ochi 🙂 – noroc ca nu orbea soarele-n vazduh – lingurite, pliculete, de-alde alte pachetele, baterii, suruburi 😀  stick-ul USB… Si deja ma caut de febra…

Dar ciocolata tot draga imi rămâne. Asa cum peste vremuri, rămâne muzica bună Hot Chocolate.

🙂

 

 

 

 

 

 

Pasi


ballet-115735_1280

– Vino sa-ti spun! Se pregateste Dansul Stelutelor. Fiecare va avea pe cap o coronita stralucitoare. Poti sa ma crezi. Am vazut rochitele prin usa putin deschisa. Sunt cu sc…lipici. Am auzit si pianul. Era inainte de ora de balet… – Si vom fi toate Stelute?… – Vom fi, pentru ca vom invata pasii… – Si Lelia?… – Da, daca vrea… 🙂

 

Foto: Pixabay